Calindaru lu rumeri din Istrie/26
duce ur dila ạt, lovăţu zis-a lu pastir: Fecioriţule, tu mnĭ-aĭ scapạt jivlĭenĭa. Se reaş fi remạs samo o urea fărde muncà şi fârde bea, reaş fi murit. Cmoce, vresu şi io ţ-face bire. Viro cu mire la cetate. lo-s bogạt şi te voĭ ţireà caşi pe filĭu mev. «Nu, zis-a tiraru, nu meg cu voĭ la cetate; am roditelĭ siromaşni, pre carlĭi lĭ-am rạda chiaro ciudea. Se reaţ fi voĭ iuşto cesạr, tot nu reaş vrea meare largo dila ciạce şi dila mạia»! — «Ma tu-ţ treci timpu ạncea în bạitea coperitea cu bîrşlĭan; ma io stavu în ur palaţ mạre şi muşat, orneait cu colone de marmurea. Se veriri, ţ-voiu da bea din şmulĭ de criştal şi muncà din scudele de srebru manestre din carlĭi n’aĭ muncạt inchea». Marcuţ zis-a; «Cạsa nostrea nu e iuşto şa siromahea, cum credeţ Voĭ. Se ia nu e orneaitea cu colone muşatea de marmurea, ia e ocoleaitea cu deble, carlĭi davu fructe gustose. Noĭ ben ạpea bistrea dintr’o funtîrea de prope şi ne dobîndin pîra de tote zilele cu lucru lu nostre mîr. Se n’aren în nostrea cạsea ornamente de srebru, de criştal şi de zlạtea, aren dosta roze, carlĭi îs maĭ muşate de tote ornamentele vostre». Lovăţu inchea zis-a: «Viro cu mire ficĭoricĭuie, am cạsea la mire şi deble şi roze. Am ur iardin cum nu-ţ poc spure che e muşat, cu deble de saca speţie şi plĭir iardinu cu roziţele ceale mai muşate. In pode iardin se aflea o funtîrea ocoleaitea cu saca speţie de