La plui biele

From Wikisource
Jump to navigation Jump to search
La plui biele
by Caterina Percoto
Prosis Furlanis

LA PLUI BIELE[edit]

(CHACARIS DI TRE CONTADINIS)



Catine: Indulà vastu cussì imburide? Che' ce biele sere! Sintiti culì cun nô.


Pascute: Séso a scoltá lis Chacaris des féminis dal poc? Oben tarigaiso chej ch'a vegnin de sagre?


Luzie: Un póc par sorte. Ma tü, o crodevi che tu fossis lade anche tu a sagre!

Pascute: Sipo! O podevi lá! Eh, daspó ch'o soi maridade, no ài lafé plui matetàts pal Chav jo! O soi stade a fà di manghá ai nemáj fin cumó denant, capiso!

Catine: Puare Pascute! E si, a tì no ti manchin di bielis còtulis par fa figure. Mi ricuardi cuanche tu sês lade a marît: tô mari ti veve furnide...


Luzie: Ma ce valial a vêlis cuanche no si puedin doprâ? Jo no podarês stâ cussì leade al pâl. Ch'al ves dit ce ch'al ves volùt sar Tite: s'o jeri in te, e silafè ch'o levi a petà cuatri salts sul breâr!


Catine: Che' po! Tu sés púr ca anche tú? Luzie: Vústu meti! Se no ves canais jo...!


Pascute: E jo, viòstu, o soi contente di stà a Chase. Là di me si sfadie, une zornade di libertàt no si àle, sàr Tite al è rigoròs, ma nus vůl ben a duch cuanch e no nus lasse mai manchâ di nuje. Nocate l'anade, di polente no si stente. A lôr ur â simpri plasât di lavorâ: al sarês biel, lafê, ch'o fos jo vignude a rompi! E po Chale, púar omp! La fieste, invezit di là ta l'ostarie dibessól, come cierts tàj e cuáj, lui nus clame duch atôr di sè: mé madone a pareChe un fregul di merindute e li o fasin cuatri châcaris e s'e gholdìn duch insiemit. E anche vué, capisistu?


Catine: Sono dôs mulinariis chês culâ ch'a passin?

Pascute: Une a jè la fare di Percùt.

Luzie: Ben po vistudone! E ce ruChins! E ché alte e à un grumal di sede ch'al flame. Cumô mo, viôstu, o vorês cholint un Jo par cheste Pasche.

Pascute: Crodaressistu di parê plui biele par vê peât li denant chê bandiere a mil colôrs?

Catine: O scomet che chej ruchìns a pesin un dopli dai miei, jo! Pechât che j sbelein lis orelis.

Pascute: Diu nus vuardi! Jo no ài mai podüt capi ch' a sei une biele robe a forâsi lis orelis par picháur po daprúv dut chel bocon di cesendeli.

Luzie: Ma a mì, lafè, mi plasin! Ve' un'altre ch'a ven dadr! E anche ché e à un biel cuel di cordon d'aur. Vadi che a Pascute no j plás nanéhe il cordon d'aur?

Pascute: Une volte sì, ma ti ricuardistu chel Chanat di vuardie che i miei a tignivin inchadenât in tal fonz dal curtîv?

Catine: Ce vústu dí cun chest?

Pascute: O vuei di che une di o Chalavi cemúd ch'a jere fate la Chadene di chel Chan e, capisistu, tal e cuál dal cordon d'aur. Daspô no mi â mai plasât di metimal atôr dal cuel. Come che, s'o fos une siore, no vorês fregul afat atôr dai miei bracs chej manìns d'aur e di perlis ch'a puartin: a somein 1 fiêrs dai condanâts!

Catine: Tu sês un biel cap, tu ve'! Chale, Luzie, chê fantate ch'a passe cumô, mo!

Luzie: Pič biele! A jê smuarte tanche un pecot.

Pascute: E cul golet di scarlat!

Luzie: Mai! E â fat par metisi intòr alc di ros, jé!

Pascute: Sâstu cui ch'a je? Di Trivignan, ché ch'al à vuadiade Meni Bròs. Vèle datir cun chés altris fèminis.


5


Luzie: Di Trivignan anche chês: lis cognos tal vistî. A Trivignan a van dutis a âs di siore.


Catine: Cu lis côtulis a larg come un moschâr... Chê altre dì o soi stade a Udin e o jeri sintade in place a spietà gno cugnât intant di messe ultime. S'o vessis viodût chés sioris ch'a vignivin fùr di San Jacum! A largon, dutis camufadis, veletis e ombrenins ch'a svoletavin... A parevin tantis velis!

Pascute: Viòstu po? E ti parial ch'al sedi judizi, noaltris puaretis che nus toche di lavorâ, a fâ lis Simiis des lôr modis?

Luzie: Ma! Epùr al ê gust cuanche si viôd un fregul di cristiane ben regolade.

Catine: Luzie, chale ce sestìn la fie di mestri Toni. Chê mo, pardiane, a jè bielite!

Pascute: Epür culi te vile and' ê une miei di Jê.

Luzie: Vâstu dî la Ghite oben la Tine?

Pascute: A jê une fêmine maridade ch'o âi viodude propit cheste sere cuanch'o tornavi cu la sorghete e ch'a pareve tant bon!

Luzie: Cui mai? Di fèminis maridadis a podarès jessi nome Menie Grisute.

Catine: Ce ti pensistu? Menie no jê stade a sagre. Ga un'ore a jere culi a poc vistude anchemô di disdivore.

Luzie: A sara la fie di Jervas, ché ch'e a cholt il muini che, cuanche j salte, si tire su in pont di cutuardis tant che une dame.

Pascute: Plui biele de muinie, ma unmont; almancul a mi mi à parût.

Catine: Vadi ch'a jè la Stele.

Pascute: A pareve plui bon de Stele. Miôr, čhale, di cuanche la Stele a si jemple lis mans di veretis, si met l'abit nuvičâl, si ponte tes strecis dučh i siei trimuj e po si bute


parsore chel biel facoleton di tùl a tre viis di ricam e cun tant di bocon di frange.


Catine: Ce diaul ese? Chenti no 'nd' ê, lafê, nissune che si meti in dute chê gale.


Pascute: A jê Tunine Beltramine.


Luzie: Malafessì! Pùare Tunine!... A sarà stade dut il di a čhase tanche une strie.


Catine: Po a čhase, sì! Sô cugnade Mariane a jè lade a sagre, ma jê a jere a čhase a custodî la canae.


Pascute: Epùr us al Suri che jo le ài viodude maimodant biele tanche un agnul e ch'a pareve plui bon di tantis altris ch'and' è passadis.

Luzie: Marche, matarusse! Âstu voe di éholinus vie?


Catine: Conte, conte! Cemôd jerie vistude púare femine par fâ duch chesch splendôrs?


Pascute: Cul abit di îr. Ma a jere sintade sul schalìn de cusine, a veve donghe di sê, in te siele, il so frut e, tal brac, chel di só cugnade che j deve di tete. Il pipìn, ricotin e blanc e ros tanche un milucut, le charecave e le strengeve cu lis sôs manutis come ch'a fos stade sô mari; e jé lu éhalave cun tant afiet che in chel moment a mi mi à parüt cussi biele... plui biele di ché Madone benedete ch'a jê sul altâr de nestre glesie.