La gnot d’avril

From Wikisource
Jump to navigation Jump to search
La gnot d’avril
by Pietro Zorutti

La gnot s'imbrune,
ciaris chês stelis,
ciare ché lune,
e' ses bien bielis
ce firmamènt
dut risplendent.

L'ajar cuièt,
dome ogni tant
un zefirèt
va svintulànt
rosis e flors
di mil odors.

Jé primevere
inamorade
svole lizere
spandìnt rosade
cu' la zumiele
par la taviele.

Cidìn cidìin
ven jù 'l rojùz,
e lì vicìn
son l'ucelùz
indurmidîz
in tai lor nîiz.

II

La gnott d’avril

Clar il soreli e nett
Al va jù te’l so jett.
La bièle lodolute inamorade
‘J dà la buine sere,
E intant il ventesell di primevere 5
La jarbe e i flors al sborfe di rosade.
Giangiand il lavorent
Al torne a çhase cu’l so cûr content:
Cu’l spizzot in te’l sen
‘E torne di passòn la pastorele, 10
Va pensand al so ben,
Çhante la fa-lu-lè-le,
E i çhastrons indevant pare di trott;
À presse chè l’è gnott:
Toçhand il sivilott 15
Torne il pastòr dal prad, e a la fontane
Al va di tire a imbeverâ la pline:
L’armente a la lontane
‘E clame il so nascint;
L’Eco invece ‘j rispuind: 20
Ciuland cui çhaldirs la contadine
Corr ad-aghe, invïade…
Si sint intòr il son de Avemarìe,
E di za cualchi stele sparnizzàde
Pa’l firmament, cimìe: 25
Da’ fressùre del mur
Il gnòtul al jess fûr;
Spassizand in sclavuezz
Al va pijànd insets
E za culì e culà 30
‘E fùmin i çhamins,
Ardin i fogolars dei contadins,
E duçh pense a cenâ.
Nine, ce bièle sere!
Stelis a mil mil 35
‘E nascin daurmàn, fòdrin il cîl;
E intant il ventesell di primevere
La jàrbe e i flors al sborfe di rosade.
Nine, ce’ gnott bëàde!

PIETRO ZORUTTI
(1792-1867)