Bana al Nicola Popilian
Nu poate s’hibă un Aromân de inimă, care lu-are cunoscută pe N. Popilian şi s’nu uhtează, cându şi-aduțe aminte de el. Era, ľirtatul, un om, care ľi’ntrà tru inima alantui, un om, care îsǐ dădea sufletlu tra s’facă buneață.
El easte primul, care deşcľise şcoala românească di Bituli, s’este că înțeputul faptu de D. Atanasescu pe la 1865 nu-l bâgără tru minte, ca unlu, țe nu-acâţă arădățină. Tru-ațel an hagiul Atanasescu dişcľise şcoală tru mâhălălu a Ursarlui (mecǐcar mahala).
Popilian fu unlu di primiľǐ apostoli a naţiuneľeǐ, cari şi-unziră cu primiľǐ apostoľǐ a creştinismului. S’născu Selia, comună aromânească nu diparte di Caraferia (Verghia).
Di tru ațea hoară călugărlu Averchie 1867 putu s’ľia niscănţî ficiori de naima bunele familii, ca veteranul institutor D. Badralexi, Guşu Papa-Costa, Constantin Cairetti, baritonul teatrului Bucureştean şi N. Popilian, ațel de familie priftească.
Di urâtă sibepe ică furńie şcoala m-română se încľise tru anlu 1871, iar ficiorľi a ľeǐ se ’mpărţîră pri la alante gimnazii. Popilian fu trecut la liceulu Sâmtul Sava. Era di ațeľǐ ma buńǐľi elevi. După sculusirea liceului se înscrise la facultatea de drept tra s'nveaţă tri advucat. Tru doǐľi ańǐ di universitate fu ca profesor pe la pensioane şi gazetar.
Ajumse anlu 1877, cându fură cľimaţǐ tuţǐ tineriľǐ a noştri cu carte să se toarnă pri tru locurile a lor ca luńinatori, di cara îndreptate s’deade de bunlu şi mărinimoslu a nostru Sultan Abdul Hamid II: Aromânǐli s'aǐbă sculiǐ pri limba lor.
Ațelǐ di tinerili aromâńǐ, carǐ se-asparseră tru Romănie şi nu vrură s’cheardă neți un per din cap tri buneaţă, ți maş tri eľǐ se-au minduită şi lucrată, neți că vrură se-avdă boațea, care îľǐ cľima. S'feațiră ma surzî de surzîľǐ. Ma ațelǐ, cari zuă ş’noapte şi-avea mintea la fraţǐľi a lor, cu bucuriľie nespusă apruchiară apostolatul, țe lî se deade. Eľǐ îşǐ pârnăsiră lucrulu şi arada, țe şi-avea luată, şi-asparseră cu un graǐu caplu a lor tri buneaţă şi ghineaţa a plaşâľeǐ aromâneşti. Aşi fură Sterie Cionescu, care urmă la universitatea din Iaşi. N. G. Cosmescu, care înviţà tri yiatru ică medic, Andrei Bagav, C. Cairetti, Guşu Papa-Costa, D. Abeleanu, Tuliu Tacit şi-alţî niscănţi ahtări jońǐ alepţî.
Şcoala s’descľise Bituli tru anlu 1877. Ca ajutor avu Popilian di ’ntăńia oară pe Unciu Maimuca. Aistu tiner se-avea dusă Romănia şi u cunoştea limba românească de aculo. El singur câftă s’ajută ca Bitulean tri luńinarea a concetăţeńilor.
Şcoala s’descľise tru casa familiľei Foti, iu se-află astă-zǐ şcoala de fete şi tru întăńia septămână numeră de la 80 pân la 90 de ficiori, nică di bune familii. Ficiorľi advocatului Miloş, Sideri Carbunari, D. Pârţa, fraţǐľi Nasca şi alţî ahtări fură primiľǐ lui şcolarǐ.
Atumțea nu earà fanatismul şi lâiaţa de astă-zi, atumțea sculiile alante nu era băgate pri-aradă bună.
Faptu earà Popilian tri propagandă. Deşteptu pân’ația. Avea ună gură, de te lua dorlu s'lu avzî. Nu eara omlu a pârălui. Tri-ațea putea s’facă oaspeţi cu multă lişureaţă.
Căndu nu-1 ţânea sculia, s’duțea di dugane-dugane pri la noiľi cunoscuţi. Căndu trițea pri cale 'l turnau eľǐ, s’este că nu-avea tru minte să se toarnă.
Popilianlu lî spunea nale ditru gazeţi, di cara s'cunuştea cu tuţî consuľiľǐ, ma multu cu Neaga, consullu arusescu, care erà român de Basarabia. Popilianlu lî sbura a fraţilor de sculii, de pupăńiľi şi stripupăńiľi a noştri, di judeţ şi advocatura şi de multe alte, de cari eľi nu-avea cunoaştere, nu avea vezută eľǐ un dascal nu de şcoală primară, ma şi de gimnaziu, care se-avea, ştirea a dascalluǐ aromânescu!
Nu încape sbor, că tri ajunzerea scopoului a sculiilor a noastre nu este lipsită de mulţǐ dascaľǐ, adunaţi de cum ți s’hibă, ma de buńǐ, la s’hibă ma puţăńǐ. Ma buńiľǐ au marele pecat că nu aprochiè s'nu hibă oameni. Tri ațea nu fură şi nu suntu vruţǐ.
Bunlu înveţător ǐľi cľima şi la measă pe oaspeţiľǐ a lui. Pe ningă mâncare, beutură şi cuventă, el lî cânta şi cu chimanea. Bătea ună chimanee de ńi-ayea luată minţile din cap căndu lu-avzâǐ tri ’ntăńia oară. Nu ma puţăn era cľimat pe la casele si numtile aromâneşti. Aiunse ca sarea tri mâncare. Făr de Popilianlu nu s’fățea jumbuze., Era. onoare tri un tiner Bitulean ca s'aibă cunoaştere cu dascallu aromânescu.
La 1879 se însura Bucureşti N. G. Cosmescu, directorlu a şculieľeǐ di Gopeşǐ, luanda tri nicuchiră pe d-ra Eliza Petrescu, care fu prima directoare a şcoalâľei de fete di tru ațea hoară. D-na Cosmescu şi-ulo şi pe soră-sa Victoria Petrescu, a cuǐ îľǐ se deade loclu de directoare a şcolâľeǐ de fete di Cruşova.
Daule surori sculusiră şcoala Azilul Elena Doamna di Bucureşti. Tatul a lor fu ca vali (perfect) tru Românie.
După un an de la venirea ľei d-ra Victoria s’mărită tri Popilian. Di cara nu eara loc gol Bituli tri dascală, bărbatul a ľeǐ lipsi s’părnăsească Bitulia şi să se ducă Cruşova. Auațe fu ca institutor vârnă an şi jumătate.
Duca a lui Cruşova fu un pliiubu, un gugoş tri el. Aperindu examenlu di 1882 îl vezuǐ di cu tot alâcsit: învirinat, cu perlu netumtu... Îşi chirdu tute hârioasele minduiri, cu cari avea venită. Avea scriată tru gazeţi, ca Binele Public, pitricu rapoarte, spuse căt ľi-earà tru putere că nu ńerzim pri cale bună, ma ațelǐ, ți lipsea nu lu-avzâră. Tru Juliu, 1882 îşǐ dete dimisiunea de-adun cu N. G. Cosmescu şi nevestele a lor.
Bucureşti deade di alte cripări. Nu era singur. Pe ningă nicuchir, eara şi tată. Cruşova ǐľi se feațe Marioara, astă-zi institutoare în România si măritată;
Tri nicuchiră-sa se-află un loc la Pantelimon, ningă Bucureşti. Meţi că mică dipărtare, ma tri năs eara mare cripare. De minduiri şi de deşteptarea a lângoarâleǐ, de care se credea agrăşit, Popilian s’cârti de minte :
Fu băgat la spitalul Mărcuţă, iu şezu jumitate an, iar aperindu 30 Septembrie, 1889, îşǐ deade sufletlu.
Cu un mes înainte de moarte, me duş de-1 vezui de-adun cu lală-ńiu. Aşi de muşat grăia, că neți pri diparte nu s’cunoaştea s'hibă cârtit di minte. Neți căndu s’chirea nu fățea arău.
S’hărisi că me vezu jone, că ajunşiu săńveţ la universitate de-adun cu alţǐ soţǐ ameǐ de la liceul di Bituli. Mas de şcoalele noastre şi de cunoscuţiľǐ a luǐ me întrebă. Lacrińi îľǐ cu rară de pe zeane, căndu ľi spuş: că şcoala primară di Bituli, tot tri nipoi s’duțe. Bituli şi lu-avea lăsată sufletlu.
Tru 30 Septembrie, 1889, aproape tuţǐ oaspeţiľǐ a lui di Bucureşti, tru lăi învescuţǐ şi cu verinlu tru inimă, se-aflară la Mărcuţa, aducănda al Popilian ună cunună de muşatele, ună cunună de laur tri lucrulu şi martiriulu a lui.
Căndu prefţîľǐ îl căntà în biserică eu afoară pri zănucľiu scriam cu aguńiusire poezia de ma’n sus. Cum s’nu zâțeam eu: două graie la moartea ațeluǐ, pe care-1 vream ca lumina din cap!
După țe fu băgat tru groapă, studentul G. Murnu di Selia iľǐ ţînu un discursu şi după ațea declamai ocazionala mea poezie. Plămsiră toţi, ma nai ma multu nicuchira lui şi nai bunlu oaspe C. Cairetti, un altu aleptu luminător.
Pe ningă ațea, țe are lucrată şi păţâtă tri noi, al Popilian datori him să-ľǐ pricunoaştem bunlu ahăt tri cundiľiul de ziarist, căt şi tri daule cărţî: broşuri, țe-are faptă tri bana, numerlu, locurile ică comunele a noastre, portul şi lucrul, țe-adară Aromăniľi, cu scopul ca s’nă facă ma ghine cunuscuţǐ. El fu şi un mare filo-turc.
Un Nicola Popilian poate s’hibă căndu țido ună mostră d nai ma scumpele tri înveţătoriľǐ a noştri. Tri ațea, figura lui tot de-auna lipseşte s’hibă tru mintea lor şi a tiniramiľei.