Șana și-ardirea a Gramostil'ei

From Wikisource
Jump to navigation Jump to search


Șana și-ardirea a Gramostil'ei

{{{3}}}


- „Ah, nămuzea mâne-ńi cheare!
Ţe li voi cupii şi-aveare?
Ţe-ńi voi bana di-aua ş-ninte?”
Tot aşi-şi dzâţea tu minte
Hagi – Sterghiu, celnic mare,
Cum tu Gramoste alt nu-are;
Ţe-are case ca palate
Ş-turme di-oi nimisurate,
Ţe lâescu munţâl'i toţ
Ş-umplu câmpurile di boţi;
Prumuveara cându yin
Ş-toamna iar, când cu virin,
Lasă muntile tot gol
Di-şi si duc trâşi în Trâcol;
Ţe-are ş-irghileadză sute
Ş-iape ţe fug ca cărşute,
Ş-ţinţi aţ, bineţl'i-a lui,
Ţe par hiil'i-a vintului;
Ş-priste toate şi-ună feată
Cum e luna di muşeată,
Albă-aroşe, ca mirgeana,
Ş-numa-a l'ei muşeată, Şana.
Ma di ună siptămână
Nâs di toate trapse mână,
Nu câlcă pi la căşeare,
Ni s-primnă pi at călare,
Ma şidea tot cu mirache
Ncl'is în casa-l'i, pi cerdache,
Cu-alba-l'i barbă pân’ pi cheptu,
Ndupărat pi braţlu ndreptu;
Ş-câte ori Şana-şi videa
Pi-ascumta nâs lâcrâma.

Ma ia că ti prândzu oară
Vińe-un picurar di-afoară:
– „Bună dzâua, celnic mare,
Eu ţ-aduc bună hăbare:
Turmile le-avem noi ghine,
Ma nâ fu mintea la tine,
'Nă stămână n-agârşişi,
Ţe pâţâşi di nu vińişi?”
– „O, moi Mitra, picurare,
Ţe mi crechi cu-a ta ntribare?
Şi s-ţâ spun, s-mi-agiuţ nu poţ
Dipriună cu-a tăi soţ.
Cânle-aţel di-Ali-Pâşe
Carte-aualtari ńi scrie,
Să-l'i dau Şana, feata mea,
Ş-mâne yin semeńi s-u l'ia.
Ah, maratlu, ţe-ńi voi bana
Ma să-ńi l'ia pâgânlu Şana!
Dau cupiile toate di-oi,
Maşi nâmuzea s-cher nu voi!”
– „Hagi–Sterghiu, celnic mare,
Nu ai frică, nu te-aspare,
A pângânlui s-nu-l'i si pară
Că va s-facă ş-tu-istă hoară,
Ca tu hoarele grâţeşti
Ş-ca tu-aţeale arbinşeşti.
Eu mi duc si spun la soţ
Ş-mâne dipriună toţ
'N cale noi va s-lâ inşim,
Ş-ca pi luchi va s-l'i-agunim.”

Fudze Mitra, la oi s-duse
Ş-pi la soţ la toţ lă spuse,
Iar a doua zi di dimneaţă
Toate căl'iurli le-acaţă;
Ş-când semeńil'i vrură s-treacă,
Pala zmulsiră din teacă;
Ca zmei giońil'i se-alumtară,
Multu sânze nâşi virsară,
Fâră ńilă îl'i tăl'iară
Ş-maşi cu fuga ndoi scăpară.

Ma nu treaţe 'nă stămână,
Când să scoală ca furtună
Ş-Gramoste, tu munte, yin
Arbineşi di Tepelin,
Cu-Ali Pâşelu ninte,
Ca cicărdăsit di minte,
Ţe vińea cu sute ş-ńil'e
S-arăchească-al Sterghiu hil'e.
Ma când s-apruche di hoară,
ńicu ş-mare si sculară
Ş-luară armile tu mâńi
Până ş-featile di-Armâńi.
Doamne mare, Dumnidzale,
Sândzile s-virsa ca vale!
Tot tru carne trag Armâńil'i,
Ma ca-arina sânt pângâńil'i;
Sute cad diunăoară,
Alţâ locul lă l'ia troară.
Trag Armâńil'i, l'i-arăstoarnă,
Fug pângâńil'i ş-iară s-toarnă;
Dzâua ntreagă s-bat pân’ seara,
Şi-a doua zâ s-luptă iara,
Iar a treia zâ alţ yin,
Arbineşi di Tepelin;
L'ia iruşe s-intră-n hoară,
Trag Armâńil'i ş-cu tupoară,
Fug pângâńil'i pân’ înclo,
S-toarnă iar la fănico;
S-lumtă siptămâńi întredzi
Mulţâ cad, nu poţ s-l'i-aledzi.
Ş-tot ma s-bat aşi doi meşi
Grămosteańi cu Arbineşi.
Grămosteańil'i s-ţân, nu-s da,
Ma bărutea s-bitisea;
Ş-când bărute nu l-armase
S-alumtară di pit case.
Arbineşlor agiutor
Lă yinea oamińi di-a lor,
Ş-cu iruşe ntrară-n hoară
Ş-după Şana mulţ căftară.
Ma la Hagi–Sterghiu-n poartă,
Şana nâşi u află moartă,
Cu-armile nica tru mână,
Cum s-bătu mărata-Armână;
Cu-albu-l'i sin di sândze-mplin
Ş-canda dzâţe cu virin:
„Luaţ-ńi mârşea, voi pângâńi!
Nu s-da yii feate di-Armâńi!”
Di inate-Ali-Paşa
L-Arbineşi lă dimânda
S-ardă hoara, să-l'i da focul,
S-nu s-cunoască iu-l'i fu locul.
Ş-arse Gramostea muşeată,
S-duse Gramostea-alăvdată,
Ş-di vâr dzaţe ńil'i di case
Niţi semnu azi nu-armase!