Par separà la bestie dal Cristian

From Wikisource
Jump to navigation Jump to search
Par separà la bestie dal Cristian
by Ermes di Colloredo

« Par separà la bestie dal Cristian»

Par separà la bestie dal Cristian,
Fazè Dio chesg país, ma ’l pensà pò inf í n,
Che al í podeve stà ang l’ A[leman];
Che quand, ch’all’è domat dal Dio dal v í n,
Vo’ nancie cul occhial dal Galileo
Cognossis s’al sei sior, oppur facchin.
i lui ha plui creanze un Raguseo
Di plui manco supiarbie un Castiglian,
E plui mut di Cristian mostre un’Ebreo.
E al vul po’ cuss í ben all’Italian,
Che s’al podès mangialu in t’un boccon,
Lu mangiarès, e fuars ang senze pan.
Eppur al viod a sò gran confusion,
Che dut chel, cu si chiatte in chest Pa í s,
Italie il mande, s’all’è alc di bon.
E jò par male sorte i miei bogn d í s
Dovè in cheste stagion chenzi trài vie
Par soddisfà lu mond, paring, e am í s?
Hai in tai uess tante malinconie
Daspò, ch’jò soi vistut di cortesan,
Ch’ogni moment mi pàr lung une mie.
Jò scomenzi a provà cè, cu è il malan,
A vivi di speranze, a mazzà il ver,
Mist í r, che in Cort si fâs simpri dut l’an.
A sta sul sodo, e a chiaminà lizer,
A mangià poc, a bevi pur assai,
A d í di s í , si ben ch’al no l’è ver.
Jò, che simpri in me vite professai
Di jessi in ogni cont e pur, e sclet
Hai di fa chest mistír? Nol farai mai.
Il vivi di speranze, all’è un brudèt,
Che in cort si dà a dut past a chei minchions,
Che son stitichis d'inzen, durs d’intellèt.
E jò, che uei d í clar lis mes rasons,
Che chel, ch’hai in bocchie, l’hai anchie dal cur,
E’ no ries nuje in chestis tals funzions.
Ma jò us zuri al cospetto chiatte fur, D
Che s’jò puès tornà ’l cul dentri in Gur í z,
Che uei, ch’a stentin a tirami fur.
Al vàl plui quet in pàs un pittin í z,
Quattri chiastinis, doi muzzui di most,
E schialdassi i zenoi cun quattri st í z;
Al vàl plui un chiappòn, sei les, o rost,
Mangiat in presse, e bevi di boccàl,
O un pernigòn, s’al foss ang ben d’avost.
Val plui un peess piàt in chel canal
Daur la montagnole cul nasson,
O piade une quaje cul speroàl;
E la dolce gioldè conversazion
Di Bruse, e dal miò chiar Napolitan,
E chè dal Pup, ch’ang lui non è minchion;
Al vàl plui cu la pàs un toc di pan,
E gioldè la sò chiare libertàt,
E stà dai grang signors simpri lontan;
Cu no vàl e la Cort, e la cittàt,
E i onors, e i banchèz, e lis grandezzis,
L’aur, e l’arint, e ogni gran dignitàt.
Jò lassi a cui, cu vul chestis dolcezzis,
E si ben la Fortune mi è contrarie,
Jò jal induâr quand, ch’a mi fàs chiarezzis.
Pur cu Cerere ogn’an mandi in tal’arie
San lu balzul, e puessi all’occorrenze
Fà la colazion in te’ panarie.
Pur cu Bacco mi fei bielle apparenze
Di brantiei plens in tal miò folledòr,
E che jò viodi a strizzà la quint’essenze.
Rinunzii Franze, Spagne, e Imperatòr,
Ch’a si rompin lu chiaf tant diaul, ca uelin,
Che jò no uei làmi a fa mazzà par lor.
172
pàr, che di zussaz tas-tas a nuelin
Culor, cu vàn a metti la sò piel
Par chei, cu mai niang no i favelin.
In summe al miò parè vivi plui biel
Al mond no l’è, cu chel vivi a se stess,
E cui, cu no lu fàs, no ha cerviel.
« Son finidis lis fiestis, e i ballez»
Son finidis lis fiestis, e i ballez,
La Cresime jè addues cu la cinise,
E cul memento in man cu nus avvise
Pal’altri mond d’un altri pass, e miez.
Plen di ricreazions, plen di banchez,
Camaradis miei chiars, lu chiaf mi cise,
E imaginanmi fàs la barbe grise,
Ch’a si và in braz e’muart cuss í in saltez.
E ch’al si pense poc, chest’è lu mal;
Ma jò mi sint a dí : olà, chitt í n,
Jò soi just chel, ch’jò jeri il Carneval.
Camaradis miei chiars, no si burl í n,
Che il diaul è in tal carn í r (dit usual),
E ognidun cul so sac al và a mul í n.
«L’an invecchiat è fat agonizant»
L’an invecchiat è fat agonizant,
Ridot al pont duquant ingrizignit,
Ju miedis dug lu dàn par ispedit,
E San Silvestri i puarte il Ueli sant:
Ma però sebben muur, in t’un istant
Rinàs plui fuart, e plui rinvigorit,
E fra pos dîs dut plen di flors guarnit,
Farà pompe di sè bielle, e galant.
Quant’è dall’an dall’om diviars destin,
Lui s’al múr al rinàs in t’un balen,
Ma se no lín une volte mai tornin.
Chest n’us insegne a raddrizzà l’inzen,
N’us avvertís a vè la mire al fin,
A procurà in chest mond di vivi ben.