Jump to content

Page:Lucciardi - Canti Corsi, 1920.djvu/14

From Wikisource
This page has been proofread.
18
canti corsi

prova è, chi, ancu tutti quelli chi un burrebenu parlà che frencese, un ponu tene una cumbersazione seguitata senza impivaralla e rilevalla di tantu in tantu d’una parulluccia o d’una ispressione còrsa. I nostri avucati stessi — e di quelli chi si facenu fà locu ancu in Parigi — ne sana qualcosa.

Qual’è chi un resta in estasi e a bocca aperta quandu una vucetta latina bi sorte in timiconi d’un castagnetu o d’un alivetu, e bi canta a boce rivolta un sunittucciu o una canzona còrsa!

Ancu quelli chi un capiscenu u còrsu si sentenu cummòve u core d’a cuntentezza o da u dulore, secondu ch’elli sentinu cantà canzunette allegre o vucerati.

E burreste chi un dialettu chi lascia impressione e sensazione cusi magiche e tantu dilettevule sopra u core e sopra i sensi di e persone, un sia più parlatu? Un n’è pussibile quessa, perchè u delittu sarebbe troppu grande, e u male irreparabile.

All’esempiu d’i Pruvenzali e di tutte l’altre pruvincie di Francia, i Còrsi parlaranu e scrivaranu a lingua ch’hanu sempre parlatu e so mamme, e tutti i so caccaroni.

Un n’hanu bisognu d’imparalla sta lingua: un n’hanu che a lascià pensà u so core e a parlà senzà avè l’eria di vulè fà ricerca d’ispressione scelte: quelle chi li passaranu in mente saranu sempre e più belle, perchè saranu vere, semplice e sincere. Un c’è che da scrive cume si parla. Ghiè cusi che scrivu e ch’aghiu sempre scritu. Ghiè forse per quessa ch’uni pochi d’amici, e ancu di jente incunusciute da me,